?

Te uiti la ea si vezi cum toata greutatea lumii s-a strans pe umerii ei mici. Te uiti la ea si iti dai seama ca nu te mai vede. Ai vrea sa primesti un raspuns, sa iti ceara ceva, dar amalgamul de griji si probleme pe care ea le are i-au luat captiv curajul de a-ti mai vorbi. Si tace, ducand mai departe incarcatura aceea pe care tu nu o vezi, dar pe care ea o simte si care pe ea o devoreaza zilnic.

Ai spune ca poate sa treaca si peste asta. Si nu se pune problema ca nu poate. Dar nu stie daca mai vrea. Pana acum, avea o sclipire in ochi care ardea in fiecare moment cate un pic din grijile ce le poarta cu ea. Dar acum nu vrea decat sa se odihneasca. Sa se opreasca, sa-si dea jos povara asta ce o secatuieste si sa mearga mai departe. Asa, fara nicio remuscare, fara niciun regret... Si nu mai poate. Ar renunta, dar sunt lanturi invizibile care au prins-o intr-un vartej nebun. E un vartej care o inmlantuie pe zi ce trece din ce in ce mai mult si din care vrea sa scape, dar simte ca deja nu mai poate (to be continued)