Camasa gri si vesta in dungi

Ochii mari, ingandurati si un pic obositi cauta parca disperati ceva de care sa se agate. Se uita la carte, la imaginea unei cladiri din New York desenata pe un carton pe care ea si-l doreste mult in camera ei trista, la chelnerita cu bluza interesanta, stil "Clona" si prietena ei cu unghii mov, dar nu se pot agata de ele. Ochii, sau poate mai mult ea, au nevoie de un centru al atentiei, de ceva la care sa se intarca mereu, indiferent ce se intampla in jur. Si cauta asiduu, dar nu e nimic. Apare un ceaininc cu culori la masa cealalta... E interesant, dar e prea mic si prea departe ca sa poata retine ochii.

Intr-un final soseste ceaiul ei. Ochii se uita nedumeriti la cele 2 cesti (ceva ce ea nu a inteles niciodata: de ce in Carturesti ceainicul si cestile nu sunt set aproape niciodata de data asta trece neobservat), la cele 2 lingurite (de ce 2 cand e evident ca ea e sinura?) si mai ales la recipientul pentru lapte. Ce cauta laptele la un ceai Rooibos? Ochii sunt revoltati, asa ca se uita cu atentie la ceainic, apoi se uita la ea... sunt la fel. Absolut normali, usor de ignorat. Totusi, daca te uiti cu atentie, vezi cateva nuante, cateva zambete discrete, un strop de pasiune dar mai ales nedumerire. Ochii mai cauta in continuare acel centru al atentiei care ar putea sa ii determine sa isi opreasca periplul, dar nu il gasesc. Asa ca se resemneaza si trec cu usurinta dar si interes peste cuvintele tiparite pe paginile inguste, dar atat de savuroase in amintirile ei.

Osciland intre amestecul uimitor de ceai si lapte si cartea cu un titlu si autor promitatoare, ochii zaresc undeva coborand pe scari camasa gri si vesta in dungi. Si atunci se opresc. Pentr ca da, asta au cautat pana in momenul acela. In mod involuntar, amestecul de ceai si lapte trece pe locul doi, cartea e uitata macar pentru cateva secunde si ei, ochii, urmaresc camasa si vesta. Dar ea, mai ales ea, se opreste din orice alt gand si e de acord cu ei... Ochii mari, ingandurati si un pic obositi devin acum interesati, zambitori si parca stralucesc (sau cel putin asta pare sa spuna geamul din fata). Nu au curaj sa mai faca nimic, sa se mai uite sau sa mai caute, asa ca se retrag adanc in felul in care ceaiul e complet bulversat de laptele curgand incet-incet si in cartea care devine din ce in ce mai interesanta. Nici ochii, nici ea nu au curaj...

Nu se mai uita la nimic altceva. dar la sfarsit simt ca vesta gri si camasa in dungi pleaca impreuna cu fata cu unghii mov. O privire usor trista se ineaca in ultimele picaturi de ceai cu lapte si multa miere...